Mâine, 25 martie, se anunță desfășurarea marșului organizat de Coaliția pentru Familie. S-a scris enorm deja pe această temă. Din păcate, ca în mai toate domeniile de interes public, că-i familie, că sunt ordonanțe de urgență, oamenii nu discută. Ei urlă. Și, într-un fel, îi înțeleg. Îmi vine și mie să urlu, dar din alte motive decât v-ați aștepta. Inițiaiva Cpf mă face să devin o ferventă creștină anti-creștină! Ba chiar îmi vine să să încep să împart pliante precum cultul Martorilor lui Iehova, doar c-aș păstra numai imboldul la trezire. Să explicăm. Motivele care mă îndeamnă pe mine să mă revolt împotriva inițiativei CpF sunt puțin diferite de ale majorității celor care condamnă acest demers. Evident că, de pe pozițiile progresiste ale susținătorilor drepturilor omului, acest marș și organizațiile care îl susțin apar într-o lumină conservator-obscurantistă. Iar unele dintre mesajele promovate de aceste organizații chiar ne duc într-o zonă foarte retrogradă, dominată de un discurs discriminatoriu și plin de ură.
De ce consider eu că această inițiativă de modificare a Constituției României, dar și celelalte demersuri inițiate de Coaliția pentru Familie sunt revoltătoare? Simplu: ele nu se pot susține până la capăt nici măcar cu argumente creștine.
Am scris în urmă cu ceva vreme un text în care foloseam intrumentele analizei critice de discurs pentru a arăta cum un grup privilegiat – clerul ortodox – se folosește de poziția sa de dominație și putere pentru a da o definiție unică, dar foarte rigidă și conservatoare, a ceea ce numim Dumnezeu. Afirmam cu acel prilej că nimeni nu și-ar dori să se mântuiască, dacă mântuirea ar însemna petrecerea eternității alături de o zeitate masculină, sexistă, homofobă, dar mare amatoare de comerț nefiscalizat cu obiecte de cult. Or, vedeți, aici este sursa revoltei mele: că oamenii ăștia îl fac pe Dumnezeu să semene cu un ins absolut nefrecventabil: bătrân, rigid și plin de ură, lacom și corupt. Coaliția pentru Familie, nu face, din păcate, decât să contribuie la construirea aceastei capcane pe care creștinii și-o întind singuri.
Tradiția creștină înseamnă multe lucruri. Înseamnă Inchiziție, dar, dacă este să fim cinstiți până la capăt, ea înseamnă și misionarism, înseamnă lupta împotriva acumulării de bunuri materiale, lupta pentru dreptate socială, pentru apărarea săracilor și a celor marginalizați. Cum spunea un bun prieten, Iisus e cel mai mare anarhist. El vine să schimbe ordinea socială, să dea peste cap ierarhiile presabilite, să dea de pământ cu comercianții corupți.
Ce facem noi azi? Urmăm oare exemplul lui Iisus atunci când apelăm la instituțiile statului pentru a-i menține pe homosexuali într-o postură marginală? Mi-e foarte greu să accept așa ceva. De ce s-a ajuns aici, mă întreb adesea. Pentru că propaganda creștină homofobă omoară din fașă orice șansă la dialog. Sunt câteva elemente centrale ale acestei propagande:
- Homosexualii nu sunt marginali. Ei sunt puternici, sunt susținuți financiar de eternul, inegalabilul Satana al momentului, Soros. Sau Putin. Sau corupta Uniune Europeană. Nu prea contează atâta timp cât e o figură odioasă care ocupă în reprezentările mentale modelate de presă un loc important.
- Homosexualii nu suferă din pricina marginalizării. Dedându-se la practici sexuale satanice, ei sunt satisfăcuți (mai greu s-ar putea spune acest lucru, nu-i așa, despre cei care proiectează asupra lor aceste reprezentări mentale), dar dornici de a face rău.
- Homosexualii sunt calul troian pe care elitele mondiale corupte moral îl folosesc pentru a distruge neamul nostru falnic cu voievozi temerari și legende zrobitoare.
- Noi, creștinii cei adevărați, suntem victimele. Noi suntem cei vânați de această hidră a desfrânării puternic susținută financiar de un occident corupt și corupător.
- Noi apărăm familia, tradiția și sfântul sânge românesc care curge prin vinele noastre necorupte moral
- Homosexualii vor să ne distrugă impunând ca mod de viață modul lor deviant. Aici sunt și argumente interesante. Singurele de altfel. Genurile – femeiesc și bărbătesc – nu se contruiesc pornind de la biologie, ci pornind de la cultură. Conceptul de familie este unul flexibil, definit social de grupul dominant. Astfel, dacă la această dată și în această țară familia are un anumit înțeles, este posibil ca acest înțeles să se schimbe odată ce homosexualitatea devine acceptabilă. În acest fel, vom avea mai multe familii de homosexuali sterile și corupte, decât familii de heterosexuali, pentru că forța financiară cu care sunt susținuți homosexualii este mai mare decât cea a creștinilor.
Multe dintre articolele împotriva demersurilor Coaliției pentru Familie se luptă cu aceste reprezentări simpliste și catastrofice induse de propaganda homofobă. Eu o să mă rezum la ultimul, petru care îi mulțumesc unui coleg de facultate, care este singurul care măcar pornește de la asumpții pe care le împărtășesc – genurile nu sunt naturale, ci culturale. Identitatea de gen – femeie sau bărbat sau alte variante – nu reprezintă un dat de la natură. Ea se construiește în timp în strânsă legătură cu mesajele și experiențele la care ai fost expus în cultura din care faci parte.
Deci haideți să facem o excursie în imaginarul distopic al homofobilor și să ne imaginăm o societate formată exclusiv din cupluri homosexuale. N-am fi primii care facem acest exercițiu de imaginație. Într-un episod din celebrul serial Star Trek, membrii expediției spațiale ajung pe o planetă foarte interesantă. Acolo trăiau ființe care semănau foarte bine ca biologie cu oamenii. Dar ei aveu o caracteristică interesantă. Erau cu toții homosexuali și se înmulțeau prin inseminare artificială. Mai era ceva foarte curios în legătură cu societatea lor. Despre ce era vorba? Ei bine, o băștinașă a planetei în cauză nu poate rezista farmecelor șarmantului căpitan Riker. Până aici nimic neobișnuit, doar că, pe acea planetă, se petrecea un lucru bizar: de cum unele dintre ființele ce-o locuiau începeau să resimtă atracții heterosexuale erau arestate și supuse unor tratamente hormonale pentru a redeveni homosexuale, practică pe care, firește, membrii echipajului Star Trek o găsesc a fi foarte barbară.
Sunt foarte multe lucruri la care putem reflecta pornind de aici. Dacă ajungem și noi să fim tratați drept anormali? Dacă ne vom trezi că trebuie să facem tratamente pentru că ne simțim atrași de sexul opus. Ce facem? Avem două opțiuni:
- Lichidăm de pe acum homosexualii ca nu cumva să se înmulțească mai tare decât noi.
- Înțelegem că problema nu e cu majoritatea – că e heterosexuală sau homosexuală – ci cu dorința de a le impune altora propria definiție a sexualității ”normale”.
Potențialul subversiv al episodului în cauză vine tocmai din această subliniere a pornirilor represive care doresc să-i facă pe toți să se conformeze propriului model de sexualitate. Nici nu mă obosesc să comentez cât de ipocrit e un asemenea demers. Calitatea actului sexual nu e dat de criterii atât de simpliste: dacă e între un bărbat și o femeie e ok, dacă e între două femei e nu e ok. Oare chiar nu ne putem imagina că există cupluri homosexuale în care oamenii se iubesc și se respectă și cupluri heterosexuale în care se petrec orori greu de imaginat? Oare sexul pe care-l fac talibanii cu femeile răpite e superior oricărei relații sexuale între persoane de același sex?
Eu cred că Dumnezeu însuși nu ar fi de acord cu un răspuns afirmativ la acestă întrebare. Și nu numai că nu ar fi de acord, dar cred că ar fi și foarte dezamăgit. Cum spuneam, creștinismul înseamnă Inchiziție, dar înseamnă și misionarism. Cu alte cuvinte, înseamă și următoarele lucruri:
- Ca adept al creștinismului, depășești aceste reprezentări simpliste ale homosexualilor și vorbești cu ei – calea e convingerea, nu constrângerea
- Ca adept al religiei creștine înțelegi că Iisus Cristos s-ar fi dus să vorbească direct cu cei pe care-i considera păcătoși. Mi-e destul de greu să cred că s-ar fi dus la Pilat din Pont să-l convingă să-i bage la pușcărie.
- Ca adept al religiei creștine lupți să-i aduci pe păcătoși pe calea cea bună, nu să-i arzi pe rug.
- Ca adept al religiei creștine lupți pentru dialog, nu pentru stigmatizare
- Ca adept al religiei creștine nu proiectezi reprezentări perverse asupra semenilor tăi ca să ai apoi motive să-i ostracizezi.
- Ca adept al religiei creștine accepți suferința semenilor și dorința lor de a fi înțeleși.
- Ca adept al religiei creștine nu mărșăluiești împotriva unor practici sexuale bazate pe plăcere – homosexualitatea, ci mărșăluiești împotriva unor practici sexuale bazate pe durere – violul.
- Nu în ultimul rând, ca adept al religiei creștine nu uiți să îți și iubești semenii. Măcar un pic. Atât cât să nu ceri marginalizarea și încarcerarea lor.
Amin!
About The Author
