Fiecare alegeri din Republica Moldova sunt interpretate precum ”ciocnire între Vest și Est”. Alegerile prezidențiale căror tur doi a fost la 13 noiembrie n-au fost o excepție. Candidatul socialist Igor Dodon, care e considerat prorus, a obținut 52,18% din votul. Maia Sandu, prezentată că candidatul prooccidental, a rămas doar cu 47,82% susținere și a trebuit să se retrage.
O parte dintre alegătorii ei încă nu vor să accept pierderea și au organizat proteste din Chișinău la 14 noiembrie, și unele dintre marile orașe românești. Pentru ei victoria lui Dodon e egală cu o ”întoarcere” rusă în Moldova și îndepartarea ei de la pământul promis al UE. Potrivit Radio Europa Libera/Radio Libertate Organzația pentru Securitate și Cooperare în Europa care a observat alegerile, crede că votul a trecut într-o atmosfera ”competitivă”, dar ”libertățile fundamentale” au fost asigurate. Rejocarea votului nu se vede la orizont.
Interpretările pentru lupta Est-Vest, bine înțeles, sună convingătoare în special pentru cei care nu cunosc contextul actual societal și politic în republica trecută sovietică.
Cei doi candidați
Sandu adevărat are CV-ul ideal pentru un politician prooccidental în politica moldovenească. Ea e economista ca educație. A fost consilier directorului executiv al Băncii Mondiale între 2010 și 2012. În perioada 2012-2015 a fost Ministru Educației într-un guvern proeuropean și a realizat o reforma educațională în spirit neoliberal, care după criticii ei a adus la plecarea din școlii miilor de profesori, a crescut numărul copiilor care au lasat afară sistema educațională șamd.
Sandu întră bine în profilul unui politicien prooccidental nu numai pentru că e tehnocrat, dar și datorită unei simpatii, cu care o văd politicienii și medii din România. În februarie 2016 ea a zis că dacă se face referendum pentru unire a Republicii Moldova cu România, Sandu ar răspunde cu ”Da”.
Pe altă parte Dodon are tot ceea ce e necesar pentru a atrage votul nostalgic către timpurile sovietice. El exprimă mesaje care rezonează nu numai în moldoveni cu simpatia către Moscova dar și în Rusia. În timp ce Sandu crește în politica moldovenească datorită partidului Liberal-Democrat și contactele lui cu cei doi partide mari proeuropeani – Cel Democratic și Cel Liberal, Dodon e liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În perioadă 2006-2009 când forțele stângiste conduc țară, el e ministru economicei și al comerțului. Intre 2008 și 2009 a fost și vicepremier. Apoi vine așa-numită Revoluția Twitter din 2009 și în putere ajung formațiile proeuropeni.
Poziții
Dodon a explicat că vrea o recuperare a relațiilor economice și strategice cu Rusia și cu țările din Uniunea Economică Euroasiatică. ”Răspunzând entusiazmul scăzut al electoratului către UE, el a promis să scape acordul de asociere al Moldovei cu UE, semnat în 2014. Numai că apoi el a părut să fie mai puțin devotat acestei cauze”, scrie media rusească Sputnik după alegerile.
Într-un interviu pentru saitul agora.md Dodon a zis că nu e antieuropean și nu va cauta scaparea acordului de asociere în calitatea sa de președinte. Dar dacă partidul lui primește majoritate în alegerile viitoare pentru parlament, el vrea că ea să realizeze programa sa politică, care include și anularea acordului.
Sandu a susținut poziția oficială că republica separatistă Transnistria, unde are forțele rusești și moneda separată, e parte din Republica Moldova și ar putea să primească autonomia mare în unele negocieri viitoare pentru statutul ei. Dar Dodon vede soluția în problema cu teritoria separatistă în o federalizare a Moldoviei. Dacă această decizie e realizată, ea e considerată piatră de mormânt a ideii de unirea cu România – o dezvoltare, care Transnistria niciodată nu va susține.
Altă diferența intre ambele candidați este că Sandu – femeia necasatorită și fară copii la vărstă de 44 ani, are o atitudine mai liberală pe valoarele tradiționale și de familie. Dodon folosește acest fapt pentru a o atacă că ea ar susține legalizarea casatoriilor homosexuale dacă devine șef de stat. În timpul campaniei ei au fost create și frice că Sandu ar accepta în Moldova să fie gazduiți refugiații din Orientul Mijlociu crucificat de la conflicte. Aceste acuzații – fie bazate pe groaze adevărate fie nu, au distribuit votele în profitul socialisitului.
Arta divizării
Pentru a înțelege mai bine ce lua loc în Moldova trebuie să fie luat în vedere și evenimentele din țara în ultimele ani. Anul trecut s-a descoperit că în timpul conducerii partidelor proeuropene 1 miliard dolari au fost furate din trei bănci prin credite fictive. A dispărut echivalentul unor 15% din PIB…
Furtul a lovit greu moldoveni, care sunt poporul cu veniturile cele mai mici din Europa. El a departat țara adițional din UE, inclusiv din cauza decapitalizării și a discreditării politicienilor prooccidentali. Iar Vladimir Filat – premierul trecut și liderul trecut Partidului Liberal-Democrat, adică șeful trecut lui Sandu, a intrat în pușcarie cu acuzații, legate cu acest ”furt al secolului”.
O consecința aferei au fost protestele din începutul 2016, când ceva impresionant s-a întâmplat – forțe proruși și proeuropeni s-au adunat într-un front comun împotrivă oligarhiei, personificată de la miliardarul Vladimir Plahtoniuc. El e vicepreședintele Partidului Democrat, de la unde vine și premierul actual Pavel Filip. Oligarhul care are și cetațenie românească a subliniat de multe ori că garantează cursul proeuropean țarii.
Ciocnirea prealegerială intre Sandu și Dodon a fost de fapt o strigare care e candidatul sponosrizat de la Plahotniuc. Fiecare dintre ambele politicieni a acuzat celuialt că el sau ea primește susținerea oligarhului. Mediile au tiparit articole fie cum Plahotniuc a ordonat oamenii săi să fie în spatele Maiăi Sandu, fie că el dă avantaj electoral lui Dodon.
Rezultatul alegerilor este că așa-numit ”partidul protestului” din Moldova – cetățeni nefericiți cu oligarhia, care au depășit divizarea între Est și Vest în rândurile lor, a fost desființat. Oligarhia a divizat cu succes poporul lângă liniile clasice ale confrontării – Europa sau Rusia, liberalism sau tradiționalism, ”dreaptă” sau ”stângă”, tineri sau batrăni. Așa șansa pentru reinnovirea țării și a elitului politic ei, pentru un drum și idei noi afară schemelor obsolete continuează să fie o chimeră.
Factorii externi tot au influențat această dezvoltare. Premierul trecut român Adrian Năstase, care a stat în pușcare de două oare, după ce a fost condamnat pentru corupție, a constatat trist înainte turul cel al doilea că retorica pentru unire cu Republica Moldova dă puncte în politica internă românească, dar înstrăinează segmente societății moldovene.
Chiar dacă Năstase nu mai e în rândurile prime ale politicii românești, observația lui pare că contează și e dreptă. În Taraclia – regiunea Moldoviei unde bulgarii traiesc, 96% din votanți au susținut Dodon. În autonomia gagauzilor – o comuniate de frați bulgarilor, susținerea pentru Dodon a ajuns la 99%.
Rezultatul alegerilor moldovenești sigur că provoacă fericire în cei care au votat pentru câștigătorul. Dar chiar în cazul lor pare probabil această victorie e doar un scurt moment de liniștea că răul mai mare pentru ei a fost evitat. PIB statului continuează să fie doar 6,5 miliarde de dolari pentru 2015. O mare parte dintre familiile moldovenești sunt susținute financiar de la rude muncititorii din UE și Rusia. În această situație a dependenței și dividere piața confrontării a lucrat bine în timpul campaniei, dar nu se vede marfa pe piața nădejdei.
”Situaţia din Basarabia este de parastas, nu de botez”, a conclus scriitorul român Vasile Ernu, care este născut în Republica Socalistă Sovietică Moldovenească.
About The Author
