În urmă cu mai mult de doi ani, mass-media poloneze consacrau toate eforturile situației din Ucraina. Acordul de asociere, contestațiile, dictatura lui Ianukovici, Berkut, acordul semnat cu participarea ministrului Sikorski. Scena mare, revoluția transmisă în direct pe internet. Carnavalul libertății care a devenit drama sângeroasă. Și apoi, deodată, victoria. Au câștigat „ai noștri“, au reușit să-i expulzeze pe cei răi, pe marionetele Rusiei. Din acel moment a trebuit să fie cât mai bine. Cum s-ar putea altfel?
Strada Instituțca din Kiev este o stradă respectabilă. Reprezintă stilul Rusiei țariste. Rânduri de case eclectice și moderniste, clădire extravagantă a fostului Institut de fete nobile, monumentala Banca Națională a Ucrainei, câteva reședințe private cu grădini. Instituțca duce spre Maidan (ceea ce înseamnă pur și simplu “piață”) Independenței. Lângă Maidan nu se mai simțe atmosfera Rusiei vechi, pentru că aici începe să domine edificiul social realist al Hotelului Ucraina. În timp ce un trecător sau un turist începe să se simtă ca în Uniunea Sovietică, ochiul lui prinde niște fețe.
Aici sunt aproape o sută de fețe. Bărbați mustăcioși – vezi sute de asemenea oameni pe străzile Ucrainei – și mai tineri – rebeli cu părul zbârlit, o mulțime de tipi obișnuiți care zâmbesc la poze. Sunt puțini băieți, care evident doresc să lupte – ei au haine militare, cagule pe cap. Este și o fată tânără. Acum îi numesc “Suta Cerească”, victimele Euromaidanului, luptători pentru demnitatea și libertatea Ucrainei, eroii țării declarați post-mortem. După cum știm din media ucrainene, dar uneori și din cele poloneze, sunt oamenii care într-o zi au aruncat spontan totul și au mers la baricade să-și dea viața pentru a-l expulza pe dictatorul Viktor Ianukovici, să elimine rămășițele comunismului, să se alăture Europei și să-și schimbe țara spre bine.
Pe aceasta parte a Instituțcăi, care a fost numită Aleea Suta Cerească, va apărea un monument adevărat. Niște fete tinere adună banii pentru construcția lui, opresc trecătorii, vând panglici de culoare galbenă și albastră. Deocamdată, este un memorial improvizat. În afară de imagini – sunt fragmente de baricade, căști de protecție, cruce, cărți cu poezii despre luptă și libertate. O placă care indică faptul că este locul de memorie, în ucraineană și în engleză. Mai este o bisericuță ortodoxă de lemn, una mică și de neobservat pe fondul arhitecturii social realiste. Și o placă comemorativă colectivă în capătul străzii.
Pentru rudele și apropiații eroilor, plăca și imaginea persoanei împreună cu alți decedați evident nu erau suficiente. Deci, unele imagini, împreună cu scurte biografii, sunt agățate, de asemenea, pe copacii din Aleea. Fiecare copac, la care s-a putut atașa cardul, are decedatul său. Nu toți copacii au fost potriviți: lângă castane vechi și tei mai puțin aspectuoși, pe ambele părți ale străzii, cresc copacii tineri, care au cel mai mult doi ani.
Chiar arborilor de pe Instituțca mă sfătuiește să-i acord atenție Maksim Szpaczenko, jurnalist și apărătorul drepturilor omului. El spune că sunt dovadă cea mai bună a faptului că a fost ceva în neregulă cu Maidan. Copacii tineri de pe Instituțca au apărut chiar acolo, pentru că la scurt timp după fuga lui Ianukovici, când a devenit evident că autoritatea va fi preluată de noua echipă, au fost tăiați cei vechi, care purtau urme de gloanțe din cele mai sangeroase trei zile, între 18 și 20 februarie 2014. De ce conducătorii noi au fost atât de îngrijiți cu acest prilej? Oare nu din cauza că, pe baza mărcilor de gloanțe ar putea fi determinat cursul lor, indicat locul de unde au venit, iar apoi aflat de unde de fapt, veneau gloanțele? Cine de fapt a tras? Cine este responsabil pentru faptul că în aceste trei zile și trei nopți au fost mai multe victime decât în cursul celor trei luni precedente? De fapt, nimeni n-a studiat și n-a rezolvat aceste chestiuni. Se pare că noul guvern a avut ceva serios de ascuns, iar versiunea evenimentelor, pe care au povestit-o lumii, este neverosimilă.
Lumea, însă, crede. A fost impresionată de revoluția demnității din Ucraina. În primul rând, de faptul că în epoca colapsului credinței în „valorile europene“, cineva a vrut să-și riște viața în numele lor. Acum lumii occidentale, numitei democratice, continuu să spună legende istorice: despre edificarea societății civile, despre un guvern responsabil, care luptă împotriva corupției și conduce reformele necesare, despre îndepărtarea relicvelor comunismului criminal, despre rezistență eroică agresiunii rusești.
Cu satisfacție amară a unui om care a prezis cu exactitate cursul evenimentelor, Maksim vorbește despre ceea ce nu se potrivește cu frumoasa povestire. Aduce exemplul legii care limitează libertatea de exprimare și libertatea de întrunire. În ziua de16 ianuarie 2014, când oamenii lui Ianukovici au adoptat acest regulament, Europa fierbea de indignare. Se vorbea despre legi draconice, despre dictatură. Ar fi adevărat, doar că întâi actualul guvern a revocat în public legea lui Ianukovici, iar apoi a adoptat în liniște legea sa. În mod urgent. Regulamentul din ianuarie 2014, totuși, a intrat în vigoare în conformitate cu toate procedurile. Cel nou, și mai strict, a fost adoptat aproape imediat. Și nu este o literă moartă: Președintele Poroșenko n-ar permite nu numai un nou Maidan, ci și o întrunire mai mică a nemulțumiților de domnia sa. Un alt slogan al noilor autorități este combaterea corupției. De ce președintele oligarh și oamenii lui ar trebui s-o combată? Da, s-au format asociații, organizații sociale care au scopul să facă ceva în acest domeniu. Numai că influența lor este limitată. În marea corupției ucrainene nu sunt, prin urmare, decât niște insule unde nu există mite. De exemplu la Academia Mohyla, o universitate de prestigiu din Kiev, examenele nu se dă pentru bani și cadouri. Se poate, însă, absolvi facultăți de medicină din întreaga țară cu ajutorul oamenilor potriviți, dacă cineva nu vrea să studieze în mod normal. O altă idee „genială“ de a lupta împotriva corupției din administrații sau din judecate este aducerea experților din străinătate. Mai întâi, georgienii au fost la modă. Apoi s-a terminat: ucrainenii au înțeles că ei promițeau mai mult decât făceau în realitate. În prezent, polonezii sunt cei mai populari; înainte de momentul în care această idee se va compromite definit, probabil, încă câteva popoare își vor obține șansa. Poate că nu sunt corupți, poate că unii dintre ei au intenții bune, dar nu cunosc specificul local, relațiile sociale, ba, nici măcar nu știu legislația în vigoare. Cum pot să repare ceva?
Sau decomunizare. În timp ce Occidentul era încântat de demolarea monumentelor lui Lenin, intenția adevărată a guvernului nou era să elimine din viața publică toată stânga politică. Chiar și pe cea care numai a prefăcut de mult timp să fie stânga. Conform noilor reglementări, în decembrie 2015, a fost interzisă activitatea Partidului Comunist din Ucraina, care era departe de ideologie socialistă, dar totuși introducea în dezbatere publică anumite simboluri asociate cu epoca trecută, atunci când ucrainenii au avut un nivel de trai mai ridicat. Partidele socialiste par să funcționeze mai departe, dar divizate și aflate în conflict intern nu au nici un impact asupra realității. Mișcare sindicală? Maksim dă din cap. Funcținează niște oficii, unele organizații chiar și aparțin asociațiilor internaționale. Dar vorbind de autoritate practică, nu pot face nimic.
Intreaga poveste despre noua Ucraina este o mascaradă. Adevărul este doar un singur fapt, spune Maksim. Faptul că Ianukovici a fugit, iar apropiații lui a intrat în dezordine. Doar că locul lor din nou a fost ocupat de către oligarhi. Poroșenko a visat despre președinție de mai mulți ani – ca să fie și mai bogat, nu ca să-și salveze țara. Aspira la aceasta în mod consecvent. Atunci când s-a ivit ocazia, împreună cu alți oligarhi nemulțumiți a investit în organizarea protestelor. Da, oamenii au avut motivele să iasă chiar și fără o astfel de încurajare, dar fără banii oligarhilor nu ar fi existat nici scena spectaculoasă, nici muzicanții, nici atmosfera unei distracții – nici sutele de oameni cu arme, „demonstratori spontani“, pregătiți foarte bine pentru o confruntare armată.
Interlocutorul meu spune că ucrainenii își dau seama bine de această mascaradă. Ei nu au încredere în nimeni din clasa politică actuală. Dacă se duc la alegeri, o fac numai din cauza că cineva trebuie să ia locuri în Rada. Deci, ei votează fără a crede că persoana aleasă va schimba ceva spre bine. În ciuda tuturor lucrurilor, Maksim crede în schimbare. M-a invitat la sediul partidului în care lucrează, și care – crede el – poate conduce această schimbare. Stăm pe fundalul banner-ului cu inscripția „Forțele Alianței din Stânga“ în două limbi, ucraineană și rusă, pentru că mesajul partidului este adresat tuturora, indiferent de origine și convingeri, și nu licitează în domeniul pop-patriotismului. Maksim vorbește despre altceva: posibilitatea naționalizării întreprinderilor efectuate în conformitate cu legile în vigoare, vindecarea economiei, descentralizare reală a puterii în țară, utilizarea poziției geografice a Ucrainei, astfel încât țara să fie o punte de legătură între Europa, Rusia și China, nu o unealtă în joc anti-rus. Deocamdată, activiștii vorbesc despre aceste lucruri în afara parlamentului. În ultimele alegeri pentru Rada Supremă, Alianța încă n-a participat, iar la alegeri locale a concurat în regiunea Herson, unde a sprijinit-o 4,6 la sută de alegători. Totuși, partidul a reușit deja s-o supere pe echipa lui Poroșenko.
Despre cât de mult autorităților ucrainene nu le place stânga politică, îmi spune președintele Alianței Vasili Volga. Ascultându-l de doar câteva minute, încep să mă întreb dacă sediul partidului este un loc lipsit de pericol. Împotriva Alianței, spune politicianul, guvernul folosește mijloacele cele mai nerușinate. De exemplu, militanții din extremă dreaptă, care acționează cu acordul și cu ajutorul financiar ale serviciilor ucrainene, printre altele, pentru a ataca pe activiști de stânga. Oriunde n-ar merge oamenii din Alianța, ei se expun riscului unui atac, unei bătăi, al distrugerii proprietății, sau chiar al morții. În Ucraina, militanți de dreapta sunt nepedepsiți. Unul dintre ei a aruncat o grenadă spre ofițeri de poliție în fața Radei Supreme. A ucis patru oameni, a rănit zeci de persoane, întregul incident a fost înregistrat, iar vinovatul s-a lăudat în public de „eroismul“ său. N-a purtat nicio răspundere. A fost eliberat din arest, când a promis că nu va mai arunca grenade. Ar fi fost cu totul altfel, dacă un activist din stânga ar fi acționat agresiv. Sau chiar dacă ar fi încercat să se apere.
De aceea, activiștii încearcă să se apere în mod diferit. Înainte de a merge oriunde pe teren, fac recunoaștere, culeg informații ca să fie siguri că acolo nu se mai adună „patrioții ucraineni“. În prezența mea în cabinetul lui Volga intră un activist, care pleacă tocmai la asemenea sondare a terenului. Pe termen lung, șeful Alianței vede speranța în Europa. Da, la Bruxelles continuă să-l sprijine pe Poroșenko și să creadă în povestea Maidanului. Într-un anumit sens, aceasta se poate înțelege: atunci când acolo au crezut o dată și au convins opinia publică că în Ucraina au apărut politicienii responsabili care doresc să se angajeze în scenariul anti-rus, este dificil de a schimba modul de gândire și de a accepta faptul că au de a face cu niște escroci obișnuiți. De asemenea, în Europa au grijă de pluralismul politic, chiar și cel aparent. Persecuția participanților de mitinguri social- democrate de către militanți fasciști nu se află în cadrul standardelor europene. Dacă vor fi invitați politicienii din Europa să observe activitatea Alianței, autoritățile se vor gândi de două ori înainte de a permite Sectorului Drept sau altor „luptători“ să organizeze pogromuri. Deci, Volga a fost o dată la Bruxelles, povestea cum arată situația, invita la Kiev.
Atunci au avut succes. La congresul de primăvară, în cadrul căruia partidul a votat pentru programul actual, au venit oaspeții din străinătate. Organizatorii au informat poliția. La început, n-au putut să creadă că cineva într-adevăr s-a deranjat să viziteze congresul de stânga. Apoi, cu toată seriozitatea, au oferit protecție, și congresul a trecut fără atacuri, amenințări și alte incidente, în contrast cu situaţia din Herson, unde n-au venit vizitatorii din Europa. Cu toate că militanții nu au reușit să-i atace pe activiștii Alianței, au demolat la furie localul în care a avut loc întâlnirea cu ei. Poliția a pretins că nu știe nimic.
Numai programul Aliantei, spune Volga, oferă Ucrainei un viitor. Dacă totul va rămâne ca acum, țara, pur și simplu, se va prăbuși. Dar nu trebuie să fie așa, prevede Maksim. Schimbarea poate avea loc deja după următoarele alegeri. Ori, din nou, vor câștiga oligarhii, și va fi și mai rău, ori oamenii vor vota pentru stânga și înțelege că „patriotismul“ noului guvern este un set de promisiuni goale. Atunci vor opta pentru dreptate socială. În propriul lor interes.
About The Author
